Transformarea ideilor în inițiative antreprenoriale – Workshop susținut de Russ Browder în cadrul programului UBB Student i-Lab (02–05.03.2026)

Workshop-urile dedicate dezvoltării inițiativelor antreprenoriale din cadrul programului UBB Student i-Lab au fost susținute de Russ Browder și s-au desfășurat în perioada 2–5 martie 2026, reunind studenți interesați să exploreze modul în care ideile inovatoare pot fi transformate în concepte de business viabile.
Prima prezentare, organizată luni, 2 martie 2026, între orele 13.00–16.30, în sala 120, a fost dedicată identificării problemelor relevante pentru inițiative antreprenoriale. Studenții au fost ghidați în procesul de identificare și definire a unor probleme autentice, analizând contextul social, economic și tehnologic în care acestea apar. Prin utilizarea principiilor metodologiei Design Thinking și Lean Startup, precum și prin activități introductive de customer discovery, echipele au colectat primele date calitative direct de la potențiali utilizatori.
A doua prelegere, desfășurată marți, 3 martie 2026, între orele 13.00–16.30, în sala 120, a fost dedicată proiectării de soluții cu valoare adăugată. Pornind de la problemele identificate, studenții au lucrat în echipe pentru a dezvolta idei de soluții inovatoare și au analizat componentele esențiale ale unui model de business, precum segmentele de clienți, propunerea de valoare, canalele de distribuție, structura costurilor și sursele de venit.
Miercuri, 4 martie 2026, între orele 13.00–16.30, participanții au lucrat la transformarea ideilor în inițiative antreprenoriale coerente și au început pregătirea unor prezentări de tip pitch, punând accent pe claritatea mesajului, structura argumentelor și tehnici eficiente de comunicare.
Programul a inclus și o prezentare de cercetare susținută joi, 5 martie 2026, între orele 14.00–15.00, în sala 118, în cadrul căreia Russ Browder a prezentat o sinteză a cercetărilor sale recente privind antreprenoriatul cadrelor didactice de la Universitatea Babeș-Bolyai, analizând modul în care logicile instituționale hibride modelează emergența vocii colective și formarea rețelelor efectuale în spații colaborative de creație și prototipare, cu scopul de a încuraja colaborarea și generarea de noi idei de cercetare.
Seria de activități s-a încheiat joi, 5 martie 2026, între orele 15.40–17.10, în sala 120, cu o sesiune de pitching în cadrul căreia echipele și-au prezentat ideile în fața colegilor, cadrelor didactice și invitaților din mediul antreprenorial. Participanții au primit feedback pentru dezvoltarea ulterioară a proiectelor, iar studenții implicați au fost recompensați cu certificate de participare pentru activitatea desfășurată pe parcursul programului.

