Workshop-uri susținute de Steve Walker pentru studenții din comunitatea i-Lab (16.10.2025-17.10.2025)

În perioada 16–17 octombrie 2025, Steve Walker, fondatorul companiei de consultanță în tehnologie Cobaltix (San Francisco), a susținut două workshop-uri dedicate studenților din comunitatea i-Lab. Cu o vastă experiență în IT, securitate cibernetică, inteligență artificială și leadership, Steve a împărtășit perspective despre modul în care AI transformă mediul de afaceri și despre cum pot fi construite modele sustenabile, bazate pe inovație și înțelegerea reală a nevoilor clienților.

Primul workshop, „AI între hype și realitate: cum construim modele de afaceri cu sens”, a abordat impactul inteligenței artificiale asupra economiei, iar cel de-al doilea, „Share Your Idea! and Reflect & Look Ahead”, a fost dedicat antreprenoriatului și diferențelor dintre bootstrapping și atragerea de investiții. Evenimentele au oferit participanților ocazia de a învăța direct de la un lider global despre strategie, adaptabilitate și inovație în afaceri.